Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Probabil lat. *imbinare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎMBINÁ vb. 1. v. asambla. 2. a încheia, a prinde, a uni. (A ~ capetele bârnelor.) 3. v. îmbuca. 4. a (se) combina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum se ~ aceste elemente?) 5. v. uni. 6. a (se) împleti, a (se) uni, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îmbiná (îmbín, îmbinát), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părți ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naște gemeni”. Rezultatul rom. *binați, f. *binațe, pare să fi fost considerat adj. verbal și încrucișat cu îngemănat, a cărui corespondență semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”. În general se consideră der. de la un lat. *imbināre, de la bini „duplicate” (Lexiconul de la Buda; Pușcariu 778; Candrea-Dens., 823; REW 4280). DAR și Graur, BL, V, 101, resping această ipoteză, bazîndu-se pe prioritatea, care nu este certă, a var. înghina, și pe prezența lui desghina, vb. (a despărți, a înlătura; a crăpa, a despica; a învrăjbi), mr. dizgl’ina, cu var. desbina, care se consideră un hiperurbanism. Astfel, pe cînd Densusianu, Hlr., 288; Densusianu, Filologie, 447; și REW 4280 pleacă de la lat. *imbinare, Candrea-Dens., 482 pleacă de la *disglutinare, prin intermediul lui desghina, și Giuglea, Dacor., III, 621, de la *disglināregr. γλίvη „coadă”; Philippide, II, 640, presupune un lat. *disbināre, și DAR o legătură între aceste cuvinte și ghin, ghionoi. Explicarea lui îmbina pe baza lui desbinadesghina, nu este posibilă. Der. cu des- nu poate fi valabilă dacă lipsește vb. simplu (des-lega, des-prinde), sau der. cu în- (des-chide, cf. închide; desfunda, cf. înfunda); iar cînd des- provine de la un der. romanic, ideea de „separație” s-a pierdut complet (cf. desfăta, desmierda); astfel încît, pentru desbina, mai întîi trebuie să fi existat un *bina sau îmbina. Ideea priorității cronologice a lui desghina față de desbina se explică prin prezența mr. dizgl’ina, a cărui origine nu o cunoaștem. Pentru lat. bināti, cf. Pușcariu, ZRPh., XXIX, și REW 1109. V. și Philippide, Principii, 108, care îl der. pe îmbina din lat. inguen.Der. neîmbinat, adj. (separat); înghinărat (var. înghinorat), adj. (îmbinat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
îmbiná vb., ind. prez. 1 sg. îmbín, 3 sg. și pl. îmbínă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ÎMBINÁ îmbín tranz. (elemente concrete sau abstracte) A face să se îmbine; a împreuna; a contopi. ~ munca cu odihna. /<lat. imbinare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎMBINÁ pers. 3 se îmbínă intranz. (despre elemente concrete sau abstracte) A se uni formând un tot organic; a se împreuna; a se contopi; a se confunda. /<lat. imbinare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A (se) îmbina ≠ a (se) dezbina, a (se) separa
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A îmbina ≠ a dezuni
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)