Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: îmbuiba (verb tranzitiv) , îmbuibare (substantiv feminin)   
ÎMBUIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuiba și rezultatul ei; stare de om îmbuibat. – V. îmbuiba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎMBUIBÁRE s. 1. ghiftuire, îndopare, (pop.) saț. (~ cuiva cu mâncare.) 2. v. huzur.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îmbuibáre s. f. (sil. -bui-), g.-d. art. îmbuibării; pl. îmbuibări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea (sau a da să mănânce și să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎMBUIBÁ îmbúib tranz. A face să se îmbuibe; a ghiftui. / Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎMBUIBÁ mă îmbúib intranz. 1) A se îndopa cu mâncare și băutură; a se ghiftui. 2) A trăi în belșug. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎMBUIBÁ vb. 1. a (se) ghiftui, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mâncare.) 2. v. huzuri.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îmbuibá (îmbúib, îmbuibát), vb.1. A ghiftui, a îndopa cu mîncare. – 2. (Refl.) A mînca lacom, în exces. – 3. A crește din abundență, a se înmulți. Origine necunoscută. Nici una din explicațiile date pînă acum nu pare mulțumitoare. După Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incertă a lui „sfîrc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Pușcariu 72 și REW 4286a; însă autorul a renunțat mai tîrziu la această ipoteză, convingîndu-se că glosarea era incorectă. După Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuĕre, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, și Rosetti, I, 167, care stabilește o legătură cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvîntul oferă o identitate perfectă cu buieci, cf. buiac; însă explicația fonetică este dificilă cf. sl. buiti sę „a trăi înconjurat de plăceri”, cu care DAR admite că s-a încrucișat.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
îmbuibá vb. (sil. -bui-), ind. prez. 1 sg. îmbúib, 3 sg. și pl. îmbúibă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)