Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: împăca (verb tranzitiv) , împăcare (substantiv feminin)   
ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎMPĂCÁRE s. 1. (livr.) reconciliere, (pop.) împă-ciuire, împăcăciune, păciuire. (~ lor după un conflict.) 2. conciliație, conciliere. (~ între părțile adverse.) 3. v. calmare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
împăcáre s. f., g.-d. art. împăcării; pl. împăcări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎMPĂCÁ împác tranz. 1) A face să se împace. 2) A face să devină mai binevoitor, mai indulgent. /în + lat. pacare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎMPĂCÁ mă împác intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se împăciui. S-au ~at după un conflict. 2) pop. A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a conveni; a se învoi. ~ cu gândul.~ cu ceva a se obișnui; a se deprinde. 3) A trăi în bună înțelegere. Ei se împacă bine. /în + lat. pacare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. v. înțelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) împăca ≠ a (se) supăra
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
împăcá (împác, împăcát), vb.1. A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva. – 2. A liniști, a potoli, a calma. – 3. A mulțumi, a satisface. – 4. A pune de acord, a conveni. – 5. (Refl.) A face pace. – 6. (Refl.) A se învoi, a se conforma. – 7. (Refl.) A se înțelege, a trăi în bună înțelegere, a se avea bine. Lat. pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR), cf. alb. paḱoń, it. pagare, prov., sp., port. pagar, fr. payer. Sensul etimologic se conservă numai în rom. și în alb.; compunerea cu pref. în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii rom. Cf. pace. Der. împăcăcios, adj. (care împacă); împăcătură (var. împăcătoare), s. f. (înv., împăcare); împăcăciune, s. f. (reconciliere); neîmpăcat, adj. (implacabil).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
împăcá vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 sg. și pl. împácă; conj. prez. 3 sg. și pl. împáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)