Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: împărți (verb tranzitiv) , împărțire (substantiv feminin)   
ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. V. împărți.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎMPĂRȚÍRE s. 1. împărțeală. (~ bunurilor.) 2. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, secționare, segmen-tare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 3. v. descompunere. 4. despărțire, divi-ziune. (~ în capitole a unei cărți.) 5. v. atribuire. 6. v. distribuire. 7. v. aranjare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Împărțire ≠ înmulțire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎMPĂRȚÍ împárt tranz. 1) A face să se împartă. 2) rar (obiecte eterogene amestecate) A repartiza în clase și categorii; a categorisi; a clasifica. 3) mat. A supune operației aritmetice a împărțirii. ~ zece la cinci. 4) (bunuri materiale) A da conform unor principii; a repartiza; a distribui. ~ averea.A nu avea ce ~ cu cineva a nu avea nimic comun cu cineva. 5) (bucurii, necazuri etc.) A suporta împreună; a împărtăși. /<lat. impartire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎMPĂRȚÍ pers. 3 se împárte intranz. 1) (obiecte integrale) A desface în două sau în mai multe părți; a se diviza; a se divide. 2) rar A se împrăștia în toate părțile; a se răspândi. /<lat. impartire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎMPĂRȚÍRE ~i f. 1) v. A ÎMPĂRȚI. 2) (în opoziție cu înmulțire) Operație aritmetică prin care se stabilește de câte ori un număr se cuprinde în altul. ~ea unui întreg în... /v. a împărți
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎMPĂRȚÍ vb. 1. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a îmbucătăți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.) 2. v. descompune. 3. a diviza, a fragmenta, a segmenta. (A ~ o frază în propoziții.) 4. v. atribui. 5. v. distribui. 6. v. aranja. 7. v. împărtăși.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎMPĂRȚÍ vb. v. despărți, divorța, separa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
împărțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împártă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)