Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: împrejur , împrejura (verb tranzitiv)   
ÎMPREJÚR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere îndărăt prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎMPREJÚR adv. În spațiul din preajma cuiva sau a ceva; în (sau pe) locurile din jur; în jur. A se uita ~.(De) jur ~ din (sau în) toate părțile; în jur. [Sil. îm-pre-] /în + pre + jur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎMPREJÚR adv. primprejur, (înv.) prejur. (Au ~ ape bogate în pește.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎMPREJÚR s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
împrejúr adv. – În jur, în locul înconjurător. De la jur, prin intermediul unei forme înv. prejur, compusă cu prep. pre. Adăugarea pref. în- este modernă; prejur este forma curentă în sec. XVI-XVII. După DAR, împrejur, a rezultat din încrucișarea lui în jur cu pre jur. Uzuri speciale: a lua împrejur, a dojeni; a tăia împrejur, a circumcide. Cf. Moser 427. Der. împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul dimprejur); prejur-gură, s. n. (înv., răscroială, tăietură), ca gr. περιστόμιον; împrejur-stare, s. f. (înv., circumstanță), ca lat. circumstantia; împrejura, vb. (a înconjura, a împrejmui; a încinge), der. normal, ca împreunăîmpreuna (după Densusianu, Hlr., 170; Pușcariu 791; Candrea-Dens., 926 și DAR, din lat. pop. pergyrāre); împrejurare, s. f. (circumstanță; înv., împrejur); desprejura, vb. (a descinde, a desprinde).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
împrejúr adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv.) A ocoli de jur împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎMPREJURÁ împréjur tranz. 1) înv. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejmui; a împresura. 2) pop. A ocoli de jur împrejur. /Din împrejur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
împrejúru- prep. (~ i)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ÎMPREJURÁ vb. v. împresura, încercui, încinge, înconjura, înfășura, învălui, ocoli, strânge.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂSURĂ ÎMPREJÚR s. v. circumferință, perimetru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
împrejurá vb., ind. prez. 1 sg. împréjur, 3 sg. și pl. împréjură
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
jur-împrejúr loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)