Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: împrieteni (verb tranzitiv) , împrietenire (substantiv feminin)   
ÎMPRIETENÍRE s. f. Faptul de a (se) împrieteni. [Pr.: -pri-e-] – V. împrieteni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
împrieteníre s. f. (sil. -pri-e-), g.-d. art. împrietenírii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [Pr.: -pri-e-.Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎMPRIETENÍ ~ésc tranz. A face să se împrietenească. [Sil. îm-pri-e-] /în + prieten
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎMPRIETENÍ mă ~ésc intranz. A stabili relații de prietenie; a deveni prieten cu cineva. ~ cu o fată. /în + prieten
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎMPRIETENÍ vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A se împrieteni ≠ a se îndușmăni, a se învrăjbi
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
împrietení vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împrieteneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)