Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: înțelege (verb tranzitiv) , înțelegere (substantiv feminin)   
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNȚELÉGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepătură, știutură. (~ situației.) 2. cunoaștere, percepție, pricepere. (Proces de ~.) 3. pătrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebită.) 4. v. judecată. 5. v. conștiință. 6. bunăvoință, îngăduință, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 7. (pop.) îngăduință. (~ față de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) târg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezământ, cuvânt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) 10. v. învoială. 11. acord. 12. acord, învoială, vorbă. (Așa ne-a fost ~?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNȚELÉGERE s. v. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Înțelegere ≠ neînțelegere
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. () înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. () înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (în expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNȚELÉGE înțelég 1. tranz. 1) (esența lucrurilor) A-și însuși prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva să înțeleagă (sau a da de înțeles) a face pe cineva să-și dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simțul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepționa descifrând sensul. ◊ Se înțelege de la sine este de la sine înțeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduință; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziția din) A avea de profitat; a câștiga. N-am înțeles nimic din concediu. 2. intranz. : Așa înțeleg și eu! așa îmi vine la socoteală; așa îmi place și mie. ~ de cuvânt a ține cont de ce i se spune. /<lat. intelligere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNȚELÉGE mă înțelég intranz. 1) A se împăca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la învoială; a cădea de acord; a se învoi; a conveni. ~ din preț. /<lat. intelligere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNȚELÉGERE ~i f. 1) v. A ÎNȚELEGE și A SE ÎNȚELEGE. 2) Facultatea de a înțelege lucrurile. 3) Atitudine binevoitoare; bunăvoință. 4) Comunitate de vederi asupra unui lucru; convenție; acord. 5) Situație, caracterizată prin relații bune; stare de concepții comune asupra unei chestiuni; consens. [G.-D. înțelegerii] /v. a (se) înțelege
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNȚELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă lași în pace?) 6. a-și explica, a pricepe. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaște, a pricepe, a ști. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o pățește.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra prețului.) 13. v. pactiza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înțelége (înțelég, înțelés), vb.1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere.Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s. n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s. f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s. f. (dezacord; conflict); înțeleguț, adj. (înv., știut, cunoscut); înțeleguț, s. n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înțelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s. f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s. n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s. f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s. f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînțelepciune, s. f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bíne înțelés (înțeles bine) adv. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
înțelége vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRIPLA ÎNȚELEGERE (ANTANTA), denumire a blocului militar și politic, format în anii 1904-1907 de Marea Britanie, Franța și Rusia. În cursul primului Război Mondial i s-au alăturat și alte state. Era îndreptată împotriva Triplei Alianțe.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)