Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: încălța (verb tranzitiv) , încălțare (substantiv feminin)   
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat1. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundarea ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
încălțáre s. f., g.-d. art. încălțării
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCĂLȚẮRI s. f. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte. – Pluralul lui încălțare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNCĂLȚÁ încálț tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune în picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele în încălțăminte. ~ copilul. 3) A asigura cu încălțăminte. ~ familia. 4) (roți de căruță, tălpi de sanie etc.) A înzestra cu șine de fier; a șinui. 5) fig. fam. A face să vadă lucrurile altfel decât sunt în realitate, păcălind cu abilitate; a îmbrobodi. /<lat. incalceare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNCĂLȚÁ vb. a(-și) pune, a(-și) trage. (Își ~ bocancii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCĂLȚÁ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, în-șela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCĂLȚĂRI s. pl. v. încălțăminte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) încălța ≠ a (se) descălța
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A încălța ≠ a descălța
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încălțá (încálț, încălțát), vb.1. A pune încălțări în picioare. – 2. A pune șină de fier pe o roată. – 3. A înșela pe cineva, a-l manevra după bunul plac. – Mr. ncalțu, megl. ancalț, istr. ăncoț. Lat. incalciāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 806; Candrea-Dens., 224; REW 1497; DAR); cf. it. (in)calzare, prov. (en)caussar, fr. chausser, sp. (en)calzar, port. (en)calçar; cf. și descălța.Der. încălțat, adj. (faptul de a se încălța; prost, netot); încălțare, s. f. (faptul de a încălța), cf. mr. ncălțare (după Pușcariu 807, din lat. *calceare); încălțăminte (var. călțămînt, călțăminte), s. f. (încălțări, pantofi), probabil din lat. calceamentum direct (Pușcariu 263; Candrea-Dens., 223; REW 1496), cf. it. calzamento, fr. chaussement, sp. calzamiento, port. calçamento; încălție, s. f. (înv., încălțăminte); încălței, s. m. pl. (pantofi); încălțător, s. n. (lingură de pantofi); încălțelar, s. m. (Bucov., pantofar).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
încălțá vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 sg. și pl. încálță
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
încălțări s. f. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)