Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: încuia (verb tranzitiv) , încuiere (substantiv feminin)   
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat1. – V. încuia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCUIÉRE s. 1. închidere, punere, tragere. (~ zăvorului la ușă.) 2. ferecare, închidere, zăvorâre. (~ ușii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCUIÉRE s. v. constipație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Încuiere ≠ descuiere
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc. ♦ A reține pe cineva închis într-o încăpere. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNCUIÁ încúi tranz. 1) (ușa, camere etc.) A închide cu o încuietoare. 2) (ființe sau obiecte) A separa într-o încăpere închisă cu o încuietoare. 3) pop. A face să se încuie. /<lat. incuneare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNCUIÁ mă încúi intranz. A căpăta constipație; a se constipa. /<lat. incuneare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCUIÁ vb. v. constipa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A încuia ≠ a descuia
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încuiá (încúi, încuiát), vb.1. A închide cu cheia. – 2. A închide, a astupa. – 3. A constipa. Lat. cŭneāre, de la cŭneus (Pușcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR), cf. sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consideră (Tiktin; DAR) că semantismul se explică prin uzanța veche de a încuia în cuie. Este de presupus mai curînd că lat. cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne și „cheie”, ca clavus față de clavis. După Capidan, Dacor., II, 631, mr. ancuñare „a arde” este același cuvînt lat.Der. încuietoare, s. f. (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, s. f. (acțiunea de a încuia; constipație); încuietură, s. f. (constipație); încuietor, adj. (care încuie). Descuia, vb. (a deschide o ușă, o poartă, etc. încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un lat. dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea), cf. sard. diskundzare, sau să se fi format în rom., ca închide-deschide.Der. descuietoare, s. f. (ușiță, portiță).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
încuiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 sg. și pl. încúie, 1 pl. încuiém; ger. încuínd
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)