Dex îndărăt

ÎNDĂRẮT adv. I. 1. În spate, în urmă, înapoi. ◊ Expr. (De-a) îndărătele(a) = a) cu spatele înainte; b) pe dos. 2. La locul de proveniență, în locul unde a fost înainte. 3. (În expr.) A da îndărăt = a) a regresa; b) (despre lucruri) a restitui. A da pe cineva îndărăt = a da pe cineva cu o treaptă mai jos, a retrograda. II. Mai demult, (mai) înainte de timpul actual. [Var.: îndărắpt adv.] – Lat. in-de-retro.

ÎNDĂRĂT adv. v. înapoi.

îndărắt adv. – 1. În spate, în urmă. – 2. Mai demult. – 3. (Înv.) În chip ironic. – 4. (S. n.) Fund, parte posterioară. – Var. îndărăpt (Mold., Trans.). Lat. de retro, cu în- posterior, ca la alte adv. (Cipariu, Gram., 78; Pușcariu 828; Candrea-Dens., 852; REW 2582; Giuglea, Dacor., IV, 371; DAR), cf. it. (in)dietro (lec. deretu, sard. a dareddu), prov. (de)reire, fr. derrière, sp. arredro. Pentru pierderea lui r prin disimilație, cf. și sp. redopelo sau v. it. diretani „picioarele dinapoi”. Der. de la indirectus (Weigand, Jb., II, 222; cf. Candrea, Éléments, 89 și DAR), bazată pe var., nu este certă: îndărăpt poate fi rezultat al unei încrucișări cu d(i)rept. Der. de-a ’ndaratele(a), adv. (pe jos, sucit); îndărăpta (var. îndărăt(n)a), vb. (Mold., Trans., a respinge, a sili să dea înapoi); dindărăt, adv. (din spate); îndărătnic, adj. (încăpățînat, stăruitor); îndărătnici, vb. refl. (a fi îndărătnic, a se încăpățîna); îndărătnicie, s. f. (încăpățînare); îndărătnicitor, adj. (înv., stăruitor, încăpățînat); îndărătnicește, adv. (înv., cu încăpățînare). Der. lui îndărătnic din lat. *inderetrĭcus (DAR) nu este probabilă.

îndărăt adv.

ÎNDĂRẮT adv. 1) În partea din spate; în spate; în urmă; înapoi. A da ~. 2) La locul ocupat anterior; la locul de unde provine. A veni ~. 3) Într-o perioadă trecută; mai demult; în urmă; înapoi. /<lat. in-de-retro