Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: înfrânge (verb tranzitiv) , înfrângere (substantiv feminin)   
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNFRÂNGERE s. 1. învingere, (înv.) poticală, risipă, spargere. (~ cotropitorilor.) 2. bătaie, eșec. (A suferit prima ~ într-un meci.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNFRÂNGERE s. v. căință, mustrare, părere de rău, pocăință, regret, remușcare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Înfrângere ≠ biruință, izbândă, succes, triumf, victorie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
înfrângere s. f., g.-d. art. înfrângerii; pl. înfrângeri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câștigând lupta. 2) A supune voinței sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăși. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)