Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: înfurca (verb) , înfurci (1 înfurc) (verb) , înfurci (1 -cesc) (verb)   
ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNFURCÍ vb. v. bifurca.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înfurcí vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfúrc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcéște
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNFURCÁ vb. I. v. înfurci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ÎNFURCÍ pers. 3 se ~éște intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărți în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
înfurcá, înfurchéz, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părți, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)