Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: înfurci (1 înfurc) (verb) , înfurci (1 -cesc) (verb) , înfurcit (adjectiv)   
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Rar) Bifurcat. [Var.: înfurcát, -ă adj.] – V. înfurci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNFURCÍT adj. v. bifurcat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ÎNFURCÍ pers. 3 se ~éște intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărți în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNFURCÍ vb. v. bifurca.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înfurcí vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfúrc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcéște
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)