Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: însura (verb tranzitiv) , însurare (substantiv feminin)   
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Însurătoare. – V. însura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNSURÁRE s. v. căsătorie, însurat, însură-toare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
însuráre s. f., g.-d. art. însurării; pl. însurări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNSURÁ însór tranz. A face să se însoare. /<lat. inuxorare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNSURÁ mă însór intranz. (despre bărbați) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex femeiesc. /<lat. inuxorare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNSURÁ vb. a (se) căsători, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNSURÁ vb. v. căputa, încăputa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
însurá (însór, însurát), vb. – A repara încălțămintea, a pingeli. Lat. *solāre, de la solum „talpă” și cu pref. în- (Tiktin, ZRPh., XXIV, 320; Candrea-Dens., 871; DAR).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
însurá (însór, însurát), vb. – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Mr. nsor, megl. (a)nsor, (a)nsurari, istr. ănsor. Lat. uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Rom. Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107; DAR), cf. calabr. nzurare. Cuvînt comun (ALR, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, cf. mărita.Der. însurător, adj. (de însurat); însurat, s. n. (căsătorie); însurătoare, s. f. (căsătorie); însurăciune, s. f. (înv., căsătorie); însurățel, s. m. (persoană căsătorită de curînd); dessura, vb. (rar, a divorța, a se despărți).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
însurá vb., ind. prez. 1 sg. însór, 3 sg. și pl. însoáră, perf. s. 1 sg. însurái
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)