Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-așezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi.Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ◊ Expr. Mai întâi și-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNTÂI adj. v. prim.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Întâi ≠ ultim
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
întâi adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
întâi num. m. (premiul întâi), art. întâiul, pl. întâi, art. întâii; f. sg. întâi, art. întâia, g.-d. întâii, pl. întâi, art. întâiile, g.-d. întâilor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNTÂI1 adv. La început; în primul rând; înainte de toate; dintâi. ◊ Mai ~, mai ~ de toate, ~ și-ntâi sau mai ~ și ~ înainte de toate. (Pentru) întâia dată (pentru) prima oară (sau dată). /<lat. antaneus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNTÂI2 num. ord. (când precedă un substantiv, se folosesc formele hotărâte întâiul, întâia). 1) Care precedă pe al doilea; primul. Locul ~. Clasa ~. Întâiul pacient.De mâna ~ de calitatea cea mai bună; foarte bună. Felul ~ fel de bucate fierbinți, conținând mult lichid. Întâiul-născut copilul născut înaintea celorlalți copii; primul copil. 2) rar Care este înainte; în frunte (prin importanță sau valoare); care este mai remarcabil. Calitatea ~. /<lat. antaneus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
întâia adv. (înv.) mai înainte.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
întîi num.1. Primul, care ocupă primul loc. – 2. (Adj.) Primul, cel mai important, primordial. – 3. (Adv.) În primul rînd. – 4. (Adv.) La început. – Var. înv. întîniu.Mr. ntińu. Origine obscură. Prima parte a cuvîntului pare a fi lat. ante. În general se admite un etimon de tipul *antaneus, metateză de la anteanus, și propeanus (Mussafia, Vokalismus, 141; Densusianu, Rom., XXX, 113; Pușcariu, Dacor., IV, 1570; Candrea-Dens., 885; Graur, BL, V, 67; Rosetti, I, 168); însă compunerea lat. pare incertă, cf. REW 493. Este mai curînd vorba de un der. vulgar de la antevenire, înlocuit de anteveniens, de tipul *anteveniumîntîniu, ca în textele din sec. XVI și astăzi în Banat. Der. de la ante iniens (Skok, Rom., L, 517) pare mai puțin probabilă. Întîi se folosește invariabil ca adv.; ca pron. și adj., se folosesc formele art. întîiul, f. întîia; în aceste cazuri, forma fără art., citată de DAR (clasa întîi) este greșită și se datorează unei confuzii cu adv. Der. dintîi, adv. (de dinainte, mai întîi); cel dintîi, num. (primul); întîiași, adj. (prima), rar, se folosește numai în comp. cu dată, format pe baza lui aceeași; întîietate, s. f. (prioritate, anterioritate, precedență); întîietor, adj. (înv., precedent, preeminent).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
díntru-ntâi prep. + adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)