Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: șont (adjectiv) , șonț (substantiv masculin) , șonți (verb tranzitiv)   
ȘONȚÍ2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește. – Din șonț.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ȘONȚÍ1, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ȘONȚÍ vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, șchiopăta, urâți.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șonțí2, șonțésc, vb. IV refl. (reg.) a purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ȘONȚÍ se ~ésc intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scâlcia; a se scrombăi; a se scălâmba. /Din șonț
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A ȘONȚÍ ~ésc tranz. A face să se șonțească; a schilodi de picioare, a face șont. /Din șont
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Șont șoántă (șonți, șoánte) și substantival reg. (despre ființe) Care este infirm de un picior; care merge șchiopătând; cotonog; șchiop; șontorog. /cf. ung. sánta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘONT adj. v. șchiop.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘONT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șont, șoántă, șonți, șoánte, adj. (reg.; adesea substantivat) 1. șchiop; schilod. 2. pocit, caraghios.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șonț (-ți), s. m. – (Mold.) Șchiop. – Var. șonț. Creație expresivă, cf. bont, ciont, mont, tont, care exprimă ideea de „ciut”. Var. este un sing. analogic, format după pl. Cf. și șonț „neamț”, cu evoluția semantică la fel ca în țopîrlan. Der. din mag. sánta „șchiop” (Șeineanu, Semasiol., 171; Loewe 56; Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 183), care ar depinde de sb. šantav „șchiop”, slov. šantati „a șchiopăta” (Miklosich, Fremdw., 128), este mai puțin probabilă. Der. șonți, vb. (Mold., a șchiopăta, a deșela); șoni, vb. (Olt., a deșela); șoneală, s. f. (Olt., șchiopătare); șontîc, interj. (exprimă ideea de șchiopătare), cf. hîltîc, bîldîbîc; șontîcăi, vb. (a șchiopăta); șontorog, adj. (șchiop; paralizat; impotent, hodorogit), format ca boșorog, hodorog etc. (mag. dialectal csontorag, indicat de Tiktin și Candrea ca sursă pentru rom., provine din rom. cf. Edelspacher 12); șontorogi, vb. (a deșela).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șont adj. m., pl. șonți; f. sg. șoántă, pl. șoánte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)