Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: știrb (adjectiv) , știrbi (verb tranzitiv)   
ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘTIRBÍ vb. 1. (reg.) a (se) știrboci. (E bătrân, a ~ tare.) 2. a (se) ciobi, a (se) ciocni. (S-a ~ un pahar din serviciu.) 3. a (se) toci. (Cuțitul s-a ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘTIRBÍ vb. v. abate, călca, contraveni, dimi-nua, încălca, nesocoti, scădea, viola.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
știrbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbésc, imperf. 3 sg. știrbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. știrbeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ȘTIRBÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre vase, unelte de tăiat etc.) A-și pierde o parte din margine; a deveni știrb. /Din știrb
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A ȘtirbÍ ~ésc 1. intranz. (despre per- soane) A-și pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. tranz. 1) A face să se știr-bească. 2) (onoarea, reputația, drepturile etc.) A diminua, aducând prejudicii. /Din știrb
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘTIRB ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre persoane) Care nu are unul sau mai mulți dinți. 2) (despre vase, unelte de taiat etc.) Care este cu marginea stricată. Farfurie ~ă. /<sl. štrubu, bulg. ștărb
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘTIRB adj. 1. (reg.) știrboc, știrbocit, (prin Transilv.) jimb. (Un bătrân ~.) 2. ciobit, ciocnit, știrbit. (Pahar ~.) 3. știrbit, tocit. (Cuțit ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
știrb (-bă), adj.1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. – 2. Ciobit, cu marginea spartă. – Megl. strîb. Sl. štrŭbŭ „incomplet” (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 97), cf. bg. štrăb, ceh. štĕrb. Uz general (ALR, I, 69). – Der. știrbi, vb. (a-și pierde dinții, a se ciobi; a micșora, a reduce); știrbină, s. f. (ciobitură, știrbire), din sl. štrŭbina, cf. pol. szczerbina, rus. šterbina; știrbutură, s. f. (știrbire, pierdere, împuținare; loc gol lăsat de căderea dinților; persoană știrbă); neștirbit, adj. (integru, întreg).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
știrb adj. m., pl. știrbi; f. sg. ștírbă, pl. ștírbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ștírba-bába-cloánța s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)