Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
ȘUIERÁT1, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. [Pr.: șu-ie-] – V. șuiera.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘUIERÁT2, -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbru strident, ascuțit [Pr.: șu-ie-] – V. șuiera.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘUIERÁT s. 1. freamăt, șuier, șuierare, șuierătură, vâjâială, vâjâire, vâjâit, vâjâitură, vuiet, (fig.) geamăt. (~ul vântului.) 2. v. țiuitură. 3. v. fluierătură. 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâitură, răpăit, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘUIERÁT adj. șuierător. (O respirație ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șuierát s. n., pl. șuieráturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘUIERÁ, șúier, vb. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. [Pr.: șu-ie] – Lat. sibilare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A șuierá, șúier 1. intranz. 1) (despre vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un sunet ascuțit și continuu; a țiui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung și ascuțit (străbătând aerul cu mare viteză); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascuțit și puternic, suflând cu putere aerul printre buze sau într-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalații speciale) A produce un sunet lung și strident. 5) (despre unele animale sau păsări) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu șuierături. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta suflând aerul printre buze. [Sil. șu-ie-ra] /<lat. subilare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘUIERÁT ~uri n. 1) v. A ȘUIERA. 2) Sunet caracteristic, scos de o ființă sau de un obiect care șuieră. ~ul vântului. ~ul mierlei. [Sil. șu-ie-] /v. a șuiera
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘUIERÁ vb. 1. a fluiera, a vâjâi, a vui, (rar) a zbârnâi, (Transilv.) a șovăi. (Vântul ~ prin hornuri.) 2. a piui, a țiui, a vâjâi, (reg.) a țistui. (Glonțul i-a ~ pe la ureche.) 3. a fâsâi, a sâsâi. (Șerpii ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șuierá vb., ind. prez. 1 sg. șúier, 3 sg. și pl. șúieră; conj. prez. 3 sg. și pl. șúiere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)