Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ȚIGÁN, -Ă, țigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană ce face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomadă. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. Adj. (Rar) Țigănesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. țâgan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚIGÁN adj. v. țigănesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚIGÁN s. 1. rom, (pop.) arapină, (fam. depr.) cioară, cioroi. (E ~ de origine.) 2. țigan nomad = corturar, șătrar, (rar) șătraș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țigán (-ni), s. m. – Rom. – Var. înv. ațigan. Mgr. τσίγγανος, prin intermediul sl. (a)ciganinŭ (Cihac, II, 433; Tiktin; c.f Vasmer, III, 294), cf. sb., cr. ciganin, slov. cigan, pol., rus. cygan, mag. cigány, tc. çengene (› cenghenea, s. f. țigan, termen depreciativ). – Der. țigană, s. f. (înv., femeie din neamul țiganilor); țigănărit, s. n. (înv., impozit pe țiganii robi); țigancă, s. f. (țigană), din sl. cyganŭka; țigăncușe, s. f. (diminutiv de la țigancă; plantă, Tagetes erecta); țigănesc, adj. (privitor la țigani); țigănește, adv. (ca țiganii); țigăni vb. refl. (a se umili, a se căciuli; a se tîrgui exagerat); țigănime, s. f. (mulțime de țigani); țigănos, adj. (cu aspect de țigan; jegos); țigănuș, s. m. (diminutiv de la țigan; pasăre acvatică, Falcinellus igneus).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țigán s. m., adj. m., pl. țigáni; f. sg. țigánă, pl. țigáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚIGÁN ~i m. 1) Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viață seminomadă; rom. ◊ A se muta ca ~ul cu șatra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scânteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutățile, cu nevoile. A se îneca ca ~ul la mal a suferi o nereușită tocmai la sfârșitul unei acțiuni. Tot ~ul își laudă ciocanul se spune despre o persoană care se laudă (fără motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoană brunetă. 3) peior. Persoană cu apucături urâte. /<bulg. țiganin
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALBINA-ȚIGÁNULUI s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CALEA-ȚIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PAIELE-ȚIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂDUCHI-DE-ȚIGÁN s. pl. v. dentiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PEȘTELE-ȚIGÁNULUI s. v. fusar mare, pietrar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)