Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: ținc (pl. -i) (substantiv masculin) , ținc (pl. -uri) (substantiv neutru)   
ȚINC2 s. m. v. țânc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚINC s. v. prășilă, progenitură, pui, șliț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ținc, țincuri, s.n. (pop.) cep la extremitatea unei scânduri care se îmbină cu altă scândură.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ținc (-ci), s. m.1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ȚINC3 s. n. (Var.) Zinc.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ținc s. n., pl. țíncuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚINC ~uri n. Fiecare dintre proeminențele executate la extremitatea a două scânduri care se îmbină, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)