Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ȚÍNTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva. E ținta tuturor privirilor.Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, țel, obiectiv. ♦ Spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but3. ◊ Teren de țintă = spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚÍNTĂ s. 1. colț, (reg.) cui. (~ pe talpa încălțămintei.) 2. stea. (Cal cu ~ în frunte.) 3. semn, (prin Transilv. și Ban.) șaibă, (înv.) țel. (Trage cu pușca la ~.) 4. v. but. 5. v. potou. 6. v. cauză. 7. obiect, obiectiv, scop, țel, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 8. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țel, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost aceea de a ...) 9. finalitate, scop, țel. (Care este ~ acestei acțiuni?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚÍNTĂ s. v. ic, pană.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țíntă (-te), s. f.1. Cuișor, știft. – 2. Pioneză. – 3. Obiectiv. – 4. Finalitate, scop, pretenție. – 5. Stea, pată de păr alb în fruntea calului. – 6. (Banat, Trans.) Pană, ic. – 7. (Adv.) La fix. Sl. cęta „monedă” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 434; Byhan 308; Conev 122; Rosetti, III, 58). – Der. țintar, s. n. (filiera fabricanților de cuie; un anumit joc de societate); țintat, adj. (cu stea în frunte); ținteș, adj. (bun ochitor); țintui, vb. (a se bate în cuie; a fixa, a imobiliza); aținti (var. ținti, aținta), vb. (a fixa pe cineva, a se uita țintă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țíntă s. f.. g.-d. art. țíntei; pl. țínte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚÍNTĂ1 ~e f. 1) Cui mic de metal cu floare, folosit (în cizmărie, curelărie, tapițerie etc.) pentru a fixa ceva. 2) fig. Pată mică albă pe fruntea unor animale; stea. Cal cu ~ în frunte. [G.-D. țintei] /<sl. centa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚÍNTĂ2 ~e f. 1) Punct în care țintește cineva cu o armă; țel. 2) Punct asupra căruia sunt îndreptate anumite acțiuni militare; obiectiv. 3) Obiect al atenției sau al privirii cuiva. ◊ Cu ochii ~ cu ochii pironiți asupra unui lucru. A privi (sau a se uita) ~ a-și fixa privirea într-o direcție. A privi (sau a se uita) fără de ~ a se uita în gol. 4) Scop concret spre care tinde cineva; obiectiv. ◊ Fără ~ la voia întâmplării. [G.-D. țintei] /<sl. centa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)