Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ABANÓS, abanoși, s.m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ABANÓS s. m. Lemnul unor specii de copaci exotici, mai ales din India, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc.; eben (Dyospyros).Păr de abanos = păr de culoare neagră lucioasă. – Din tc. abanoz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ABANÓS, abanoși, s. m. Arbore exotic căutat pentru lemnul lui negru, greu și durabil (Diospyros ebenum); lemnul acestui arbore. – Tc. abanoz.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ABANÓS s. (livr.) eben.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
abanós, s. m. – Lemn din specii de copaci exotici, greu, foarte tare, de culoare neagră. – Mr. abanoz. < Tc. abanos, din ngr. ἔβενος (Roesler 587); Șeineanu, II, 5; REW 2816; Lokotsch 3); cf. ngr. ἀμπανός, bg. abanos, alb. abanos
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
abanós s. m., (arbori) pl. abanóși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
abanós m. ca copac și n. ca materie (turc. abanos și -oz, d. pers. abnus, ar. ebenüs, care vine d. vgr. ébenos, iar acesta d. ebr. eben, peatră [!]; lat. ébenus [copacu] și ébenum, it. ébano, fr. ébène fem.) Un copac din India (diospýros ébenum). Lemnu lui, care e negru foarte dens și apreciat în strugărie [!], nu plutește pe apă și cînd cade, dacă e în formă de băț, se frînge ca sticla. Fig. Păr de abanos, păr foarte negru. Adv. A rămînea abanos a nu maĭ îmbătrîni (pin [!] aluz. la lemnu de abanos, care nu putrezește). – Barb. ebén (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ABANÓS ~și m. 1) Arbore exotic cu lemnul dur de culoare neagră, din care se face mobilă de lux. 2) Lemn al acestui arbore. /<turc. abanoz
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)