Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: abate (vb.) (verb tranzitiv) , abatere (substantiv feminin)   
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre valoarea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ABÁTERE s.f. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei. ♦ Diferența dintre valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă și dimensiunea ei proiectată. ♦ Întoarcere a prorei unei nave într-o anumită direcție. [< abate].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
abátere s. f. 1. acțiunea de a (se) abate. ♦ încălcare a unor dispoziții. 2. diferența dintre valoarea nominală a unei mărimi și valoarea ei măsurată. 3. (tehn.) diferența dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă și dimensiunea ei proiectată. (< abate)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei; îndepărtare; călcare, încălcare; infracțiune, contravenție. ♢ Expr. Abatere de la regulă = excepție. 2. Diferența dintre valoarea măsurată și valoarea reală a unei mărimi. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ABATERE s.f. (Mold.) Înclinație, vocație, aptitudine. Să cerce buni dascali, să-i învețe legea și alte învățături și meșteșu<gu>ri, după abaterea lor. BUGOAVNĂ 1775, 43V. Etimologie: abate. Vezi și abătut.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali | Permalink
ABÁTERE s. 1. v. deviere. 2. culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanță.) 3. v. neregulă. 4. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 5. v. excepție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
abátere f. Acțiunea de a saŭ de a se abate. Digresiune. Deviere. Infracțiune. Excepțiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ABÁTE2, abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4,5) din fr. abattre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se năzări. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcție inițială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenții, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neașteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-și schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (și cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ABÁTERE ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziții legale. 2) tehn. Diferență între valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală. [G.-D. abaterii] /v. a abate
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcție, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcție, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată etc.). 2. Refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). ♦ Tranz. A aduce. Ce vânt te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). ♦ Intranz. A-i trece ceva prin minte. Îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI). 4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A culca la pământ; a doborî. Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECSANDRI). ♦ Refl. (Rar) A cădea. Se abătu cu fața la pământ (SADOVEANU). – Lat. abbattere, (5) fr. abattre.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ABÁTE vb. v. apuca, cășuna, năzări, veni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) abate ≠ a (se) îndrepta
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
abáte (abătút, abătút), vb.1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putință. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formație internă a rom., plecînd de la a bate (Pușcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism și pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” și „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s. f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
abáte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. și pl. abátă; part. abătút
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
abát abătút, a abáte v. tr. (lat. pop. abbatíere, it. abáttere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac să-șĭ schimbe drumu saŭ direcțiunea: a abate un pîrăŭ, (fig.) a abate pe cineva de la răŭ V. refl. Mă daŭ în lăturĭ, îmĭ schimb drumu pe la: înturnîndu-se acasă, s'a abătut și pe la noĭ. Fig. A-ți abate ceva, a-ți cășuna, a-ți veni o dorință subită: ĭ-a abătut să plece. I-a abătut ca luĭ Drăgoĭ de oaste, l-a apucat o dorință súbită. – Barb. după fr.: a abate, a doborî; a se abate, a se ofili. V. deviez.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)