Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din germ. habilitieren.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ABILITÁ vb. I. tr. A da cuiva un anumit titlu, un grad etc., a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune. [P.i. -tez. / < germ. habilitieren, cf. lat. habilitare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
abilitá vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs. 2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici. (< germ. habilitieren, lat. habilitare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. (Germanism) A recunoaște unei persoane, în urma unui examen, o anumită calificare (în trecut, calitatea de docent). – Germ. habilitieren (lat. lit. habilitare).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ABILITÁ vb. v. autoriza, delega, împuternici, învesti.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
abilitá vb., ind. prez. 1 sg. abilitéz; 3 sg. și pl. abiliteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ABILIT/Á ~éz tranz. (persoane) A aprecia acordând un titlu, un grad, un drept. /<germ. habilitieren, lat. habilitare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
abilitéz v. tr. (lat. habilito, -áre. V. reabilitez). Fac abil, daŭ abilitate (putere) pin [!] lege saŭ examin [!]: a abilita pe cineva ca docent.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)