Dex absenta

ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare.

ABSENTÁ vb. I. intr. A lipsi de undeva (unde trebuia să fie). [P.i. -tez. / < fr. absenter, cf. lat. absentare].

absentá vb. I. intr. a lipsi, a fi absent. II. refl. a se îndepărta, a se separa de sine. (< fr. absenter, lat. absentare)

ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească). – Fr. (s')absenter (lat. lit. absentare).

ABSENTÁ vb. a lipsi. (~ de la școală.)

absentá vb., ind. prez. 1 sg. absentéz, 3 sg. și pl. absenteáză

ABSÉNȚĂ, absențe, s.f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis.

ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței; leșin. 3. Lipsă de atenție, distracție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

A ABSENTÁ ~éz intranz. A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat. /<lat. absentare, fr. [s']absenter

ABSÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care lipsește. 2) fig. Care este dus pe gânduri; distrat. Privire ~tă. /<fr. absent, lat. absens, ~ntis

ABSÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferență; neatenție; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia

ABSÉNT, -Ă adj. 1. Care lipsește, care nu este prezent. 2. (Fig.) Distrat; indiferent; preocupat. [< fr. absent, cf. lat. absens].

ABSÉNȚĂ s.f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit să fie). 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. ♦ (Fig.) Neatenție, distracție; indiferență. [Cf. fr. absence, lat. absentia].

absént, -ă adj. 1. care lipsește de undeva. 2. (fig.) distrat; preocupat. (< fr. absent, lat. absens)

absénță s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență. 2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. 3. (fig.) neatenție, distracție. (< fr. absence, lat. absentia)

ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Neatent, distrat; indiferent. – Fr. absent (lat. lit. absens, -ntis).

ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ Faptul de a nota absența (1) cuiva; (concr.) semn cu care se notează absența (1) cuiva. 2. Fig. Neatenție, distracție; indiferență. – Fr. absence (lat. lit. absentia).

ABSÉNT adj. 1. lipsă. (A fost ~ la apel.) 2. v. distrat. 3. (fig.) pierdut. (O privire ~.)

ABSÉNȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. v. distracție.

A absenta ≠ a asista, a se afla

Absent ≠ atent, omniprezent, prezent

Absență ≠ prezență

absént (abséntă), adj. – Care lipsește. < Fr. absent. – Der. (din fr.) a absenta, vb.; absență, s. f.; absenteism, s. n.

absént adj. m., pl. absénți; f. sg. abséntă, pl. absénte

absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe

absent, -ă adj. (lat. ábsens, -éntis). Care lipsește (nu e de față). Fig. Distrat: spiritu ĭ-e absent. Subst. Absențiĭ n' aŭ nicĭ-odată dreptate. V. prezent.

absentez v. intr. (lat. absentare, fr. s' absenter, id.). Lipsesc: a absenta de la prînz, de la școală, de acolo.

absénță f., pl. e (lat. absentio). Lipsă, inexistență în locu cuvenit: absențele unui elev de la școală. Fig. Moment de distracțiune, de neatențiune, de uitare: a avea absențe (mentale). În absența cuĭva, pe cînd nu e acolo. V. sărăcie.

LES ABSENTS DONT TOUJOURS TORT (fr.) cei absenți nu au niciodată dreptate – Interesele celor care nu sunt de față sunt sacrificate.