Dex absență

ABSÉNȚĂ, absențe, s.f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

ABSÉNȚĂ, absenÈ›e, s. f. 1. Lipsă a unei fiinÈ›e sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă È™i de scurtă durată a cunoÈ™tinÈ›ei; leÈ™in. 3. Lipsă de atenÈ›ie, distracÈ›ie, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

ABSÉNȚĂ s.f. 1. Lipsă a unei fiinÈ›e sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit să fie). 2. Pierdere bruscă È™i de scurtă durată a cunoÈ™tinÈ›ei. ♦ (Fig.) NeatenÈ›ie, distracÈ›ie; indiferență. [Cf. fr. absence, lat. absentia].

absénță s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență. 2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. 3. (fig.) neatenție, distracție. (< fr. absence, lat. absentia)

ABSÉNȚĂ, absenÈ›e, s. f. 1. Lipsă a unei fiinÈ›e sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ Faptul de a nota absenÈ›a (1) cuiva; (concr.) semn cu care se notează absenÈ›a (1) cuiva. 2. Fig. NeatenÈ›ie, distracÈ›ie; indiferență. – Fr. absence (lat. lit. absentia).

ABSÉNȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. v. distracție.

Absență ≠ prezență

absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe

absénță f., pl. e (lat. absentio). Lipsă, inexistență în locu cuvenit: absențele unui elev de la școală. Fig. Moment de distracțiune, de neatențiune, de uitare: a avea absențe (mentale). În absența cuĭva, pe cînd nu e acolo. V. sărăcie.

ABSÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferență; neatenție; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia