Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ABSOLVÍRE s.f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. [< absolvi].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ABSOLVÍRE s. f. Acțiunea de a absolvi.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ABSOLVÍRE s. 1. absolvență, isprăvire, terminare. (~ unei școli.) 2. cruțare, iertare, scutire. (~ de o obligație.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
absolvíre s. f. → solvire
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ABSOLVÍ1 ~ésc tranz. (instituții de învățământ) A termina cu bine. /<germ. absolvieren, lat. absolvere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A ABSOLVÍ2 absólv tranz. 1) jur. (acuzați) A scuti de o pedeapsă; a ierta. 2) rel. A elibera de păcate; a ierta. /<germ. absolvieren, lat. absolvere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ABSOLVÍ vb. IV. tr. 1. A termina o formă de învățământ. 2. (Jur.) A elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 3. A ierta; a scuti. [P.i. -vesc (1) și absolv (2). / < lat. absolvere, cf. germ. absolvieren, fr. absoudre].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
absolví vb. tr. 1. a termina un ciclu, o formă de învățământ. 2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă. (< germ. absolvieren, lat. absolvere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ABSOLVÍ, (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învățământ. 2. A scuti pe un acuzat de pedeapsă. – Germ. absolvieren (lat. lit. absolvere).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
absolvi (a~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ABSOLVÍ vb. 1. a isprăvi, a sfârși, a termina. (A ~ liceul.) 2. a cruța, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
absolví (-v, -ít), vb. 1. A ierta, a scuti de pedeapsă. – 2. A termina studiile. < Lat. absolvere (sec. XVIII). Sensul 2 este împrumutat din terminologia referitoare la învățămînt din Austria și Germania; există cu acest sens tendința de a conjuga eu absolvesc (cf. Iordan, BF, II, 53). – Der. absolvent, adj. (care a terminat o formă de învățămînt); absolvență, s. f. (terminarea unei forme de învățămînt).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
absolví (a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absólve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
absolví (a termina un an școlar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absolvésc, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absolveáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
absólv, a v. tr. (lat. absólvere, – solútum, fr. ab-soudre. V. di-solv). Ĭert: absolv păcatele. Termin studiile: absolv o școală. – Se zice și a absolvi, dar numai absolvă, să absolve, adică după conj. I.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)