ACIOÁIE s. f. (Pop.) Nume dat unor metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ACIOÁIE s. f. Nume popular pentru diferite metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ACIOÁIE s. f. Nume popular pentru diferite metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – It. acciajo.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
acioáie, s. f. – Bronz (sau alt aliaj). – Var. cioaie. < It. acciaio „oțel” (Hasdeu), etimon respins de DAR, însă admis de Candrea și Scriban. Este unul din puținele cuvinte it. intrate în vechime în limba populară, probabil pe filieră comercială. Schimbarea semantică, ce constituie principala obiecție a DAR, este posibilă, dacă se are în vedere faptul că uzul popular indică prin acioaie orice aliaj, fără a fi posibilă o identificare mai exactă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
acioáie s. f. (sil. -ci-oa-), art. acioáia, g.-d. acioáie, art. acioáiei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
acĭoáĭe și acioaĭe f., pl. oĭ (it. acciajo, vechi acciaro și aciale, oțel, d. lat. pop. aciarium și aciale, care vine d. acies, ascuțiș; ven. azzale, fr. ocier, sp. acero; ngr. atzáli. V. ață, arcer, oțel). Bronz. P et Clopot. Iron. Glas de acĭoaĭe, glas pătrunzător, asurzitor: a' nceput cu glasu eĭ de acĭoaĭe. Munt. Clopoțel cu sunet supțire [!] care se atîrnă la gîtu vitelor, maĭ ales al mînjilor (talangă). – Și cĭoaĭe (Mold. sud): o vacă purtînd o cĭoaĭe mare (Sov. 186).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink