Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: acuza (verb tranzitiv) , acuzare (substantiv feminin)   
ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ACUZÁRE s.f. Învinuire. ♦ (Concr.) Persoană care acuză la un proces. [< acuza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ACUZÁRE s. f. acțiunea de a acuza. ◊ persoană, instanță care acuză într-un proces penal. (< acuza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza; învinuire, învinovățire. ♦ (Concr.) Persoana (sau persoanele) care acuză la un proces.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ACUZÁRE s. v. acuzație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Acuzare ≠ apărare
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
acuzáre s. f., g.-d. art. acuzării; pl. acuzări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ACUZÁ acúz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăți. ~ de furt. /<fr. accuser, lat. accusare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ACUZÁRE ~ări f. 1) v. A ACUZA. 2) Persoană care acuză la un proces. /v. a acuza
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ACUZÁ vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.– Fr. accuser (lat. lit. accusare).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ACUZÁ vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ACUZÁ vb. v. arăta, manifesta, vădi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A acuza ≠ a îndreptăți, a justifica, a dezvinovăți, a disculpa
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
acuzá vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. și pl. acúză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
acúz, a v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, și causa, cauză, proces. V. s-cuz). Învinovățesc, pîrăsc: îl acuza de furt. Fig. Trădez, daŭ de gol: faptele-l acuzaŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
acuzațiúne f. (lat. accusátio, -ónis). Acțiunea de a acuza. Dare în judecată. Învinovățire. – Și -áție și -áre.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)