Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: adăuga (verb tranzitiv) , adăugare (substantiv feminin)   
ADĂUGÁRE, adăugări, s. f. Acțiunea de a (se) adăuga. [Pr.: -dă-u-.Var.: adăogáre, adăogíre, adăugíre s. f.] – V. adăuga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ADĂUGÁRE, adăugări, s. f. Acțiunea de a (se) adăuga. [Var.: adăogáre, adăogíre, adăugíre s. f.]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADĂUGÁRE s. v. adiție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
adăugáre s. f. (sil. -dă-u-), g.-d. art. adăugării; pl. adăugări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-.Var.: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ADĂUGÁ adáug 1. tranz. 1) A mai pune la ceea ce este. ~ zahăr în ceai. 2) A completa în scris sau verbal. ~ un vers. 3) A alătura la ceva (pentru a face mai lung, mai larg etc.). 2. intranz. A deveni mai mare (în volum, număr sau intensitate); a spori. ~ în greutate. [Sil. -dă-u-] /<lat. adaugere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste, a pune în plus. ♦ A spune sau a scrie în continuare sau în completare. 2. Refl. A se alătura, a se alipi, a se reuni. [Var.: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugĕre.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADĂUGÁ vb. a pune. (~ puțină sare în aluat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A adăuga ≠ a reduce, a scădea
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
adăugá vb. (sil. -dă-u-), ind. prez. 1 sg. adáug, 3 sg. și pl. adáugă (sil. -da-u-), 1 pl. adăugăm; conj. prez. 3 sg. și pl. adáuge; ger. adăugând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
adáug, a adăuga și (est) -gésc, a adăugi și (vechĭ) a adáuge, part. adáus v. tr. (lat. adaugére, pop. adáugere, part. adauctum, id., d. augére, a mări. V. augment). Pun ceva pe lîngă altu saŭ altele: a adăuga un franc la sută, sare ciorbei. Fig. Maĭ spun ceva: nu maĭ adaug nimic la cele spuse. Vechĭ. Măresc, sporesc: a adăuga banii, averea. Încarc la plata biruluĭ: să n' aibă voĭe a-ĭ scădea, nicĭ a-ĭ adăugi. L-a adăugat cu pîra, l-a încărcat cu pîra. I-a adăugit pîntecele, a lăsat-o gravidă. V. refl. Vechĭ. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge [!]. Mă unesc. Trans. Mă recăsătorec. Mă înmulțesc: păcătoșiĭ se adaug [!]. Mă compar, mă asemăn (Cor.). Mă adaug la masa cuĭva, mă pun la masa luĭ. V. intr. Boala adăogea, se agrava. – Forme vechĭ: adao-: să-și adaogă, Domnu să vă adaogă, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, aŭ adaoș (adăuga), îl adaoseră (adăugără).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)