ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept; chitanță, recipisă. – Din adeveri + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADEVERÍNȚĂ s. dovadă, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ADEVERÍNȚĂ s. v. cauțiune, fidejusiune, garanție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
adeverínță f., pl. e (d. adeveresc). Hîrtie scrisă saŭ alt lucru care adeverește ceva (dovadă, recepisă [!], chitanță, certificat, atestat).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ADEVERÍNȚĂ ~e f. Dovadă scrisă prin care se adeverește un drept, un fapt. ~ de salariat. /a adeveri + suf. ~ință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink