Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: adia (verb tranzitiv) , adiere (substantiv feminin)   
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ADIÉRE f. Suflare ușoară de vânt; boare. ~ea primăverii. /v. a adia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt). – V. adia.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADIÉRE s. 1. boare, pală, suflare, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vânt.) 2. boare, zefir, (rar) aură. (~ mișcă ușor frunzele.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
adiére s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. adiérii; pl. adiéri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
adiére f. Vînticel, vînt care adie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia, a atinge ușor. 4. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca ușor. [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ADIÁ pers. 3 adíe intranz. 1) (despre vânt) A sufla lin; a aburi. 2) (despre mirosuri, miresme) A se răspândi câte puțin. 3) fig. (melodii, cântece) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a fredona; a murmura; a îngâna. 4) reg. A aminti printre altele; a pomeni. [Sil. -di-a] /<lat. adiliare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ADIÁ, adíi, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt, la pers. 3) A sufla lin, ușor; (despre miros) a veni în unde ușoare. ♦ Tranz. A murmura, a șopti. 2. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 3. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca. – Lat. *adiliare (< ilia „pânză”).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADIÁ vb. (prin Transilv.) a trăgăna. (Vântul ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ADIÁ vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
adiá (-iéz, -át), vb.1. (Despre vînt) A sufla ușor. – 2. A clătina, a tremura, a mișca ușor. – 3. A mîngîia, a netezi. – Mr. adil’u „respir”. < Lat. ădŏlĕre „a transforma în aburi, a evapora”, prin intermediul unei forme vulg. *ădŏliāre; cf. ădolĕscĕre „a transforma în vapori” sau „a degaja, a emana”. Reducerea *aduia › adia pare dificilă (motiv pentru care Rosetti, I, 159 respinge acest etimon); însă cf. baiur › baier. Pentru sensul 3, cf. fr. flatter, din lat. flare. Etimonul *adūliāre a mai fost propus (DAR; REW 204 a), dar considerat ca der. vulg. de la adūlāre „a adula”, ceea ce presupune că sensul 3 este cel primitiv (cf. împotriva acestei păreri Graur, BL, V, 86). Este puțin probabilă ipoteza lui Candrea, Conv. lit., XXXIX, 119 (cf. Candrea-Dens., 817; Pascu, I, 102), dintr-un lat. *adiliāre, de la ilia; și cu atît mai puțin cea a provenienței din halare sau anhelare (Giuglea, LL, II, 39); din pol. odwiać „a sufla” (Cihac, II, 1); sau din sb. dujem, bg. dujă „a sufla” (Scriban), care pare a proveni din rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
adiá vb. (sil. -di-a), ind. și conj. prez. 3 sg. adíe; ger. adiínd (sil. -di-ind)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
adíĭ și (Trans. vest) adúĭ, a aduĭa v. intr. ob. la pers. III (bg. duie, adie; sîrb. dujem, duti, nsl. dijem, diti, a adia. – Să adie, adiind. Bern. 1, 236). Vîntu adie, aburește, bate lin (ca zéfiru). Rar. Mișc. puțin, bleștesc: Nicĭ moartă, nicĭ vie, numaĭ din coadă adie (ghicitoarea balanțeĭ). Agit, clatin: cu sabia adia și amenința (Teod.). V. tr. Ating ușor: adie un scaun cu degetu, și degetu rămîne întraurit (Ret.). Apuc alene: leneșu adia niște paĭe ca să acopere șopronu.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)