Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: afin (bot.; -i) (substantiv masculin) , afin (jur.; adj.) (substantiv)   
AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ÁFIN1, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus).Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÁFIN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșietice, cu fructe comestibile. (Vaccinium myrtillus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
afín (-ni), s. m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s. f.; afinet (var. afinar, afiniș), s. n. (loc pe care cresc afini).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
áfin (arbust) s. m., pl. áfini
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
afín (rudă) s. m., pl. afíni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
áfin m. (d. afină). Un copăcel cu frunze verzĭ dințate, cu florĭ roșiatice, cu fructe negre albăstriĭ dulcĭ și cam acrișoare (vaccinium myrtillus). În Siberia se face din fructele luĭ un rachiu concentrat. În med. ele se recomandă contra diareiĭ, disenteriiĭ, scorbutuluĭ și vărsăriĭ de sînge. Din ele se fac și conserve și siropurĭ, ĭar cu sucu lor, roș închis, se colorează vinurile și stofele.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin [!] alianță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ÁFIN ~i m. Arbust din regiunile de munte cu frunze ovale-alungite, flori roz-deschise și cu fructe comestibile de culoare neagră-albăstruie. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AFÍN ~i m. jur. Rudă prin alianță. /<lat. affinis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
afínă (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2014 DEX online (http://dexonline.ro)