AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. – Din fr. affirmer, lat. affirmare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
AFIRMÁȚIE, afirmații, s. f. Declarație, susținere a unei păreri (exprimată cu tărie). ♦ (La pl.) Vorbe care exprimă o afirmare. – Din fr. affirmation, lat. affirmatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A AFIRMÁ afírm tranz. 1) A declara în mod ferm. 2) A susține ca fiind adevărat./<fr. affirmer, lat. affirmare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE AFIRMÁ mă afírm intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se impune; a se ilustra; a se remarca; a se distinge; a excela; a se evidenția; a bria. /<fr. affirmer, lat. affirmare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AFIRMÁȚIE ~i f. 1) Declarație prin care se spune sau se susține ceva. 2) la pl. Spusele cuiva (care exprimă un adevăr). [G.-D. afirmației; Sil. -ți-e] /<fr. affirmation, lat. affirmatio,~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AFIRMÁ vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat. 2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i. afirm. / < fr. affirmer, cf. lat. affirmare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AFIRMÁȚIE s.f. Declarație prin care se spune sau se susține că ceva este adevărat; vorbire prin care se spune, se afirmă ceva. ♦ (la pl.) Cuvinte care exprimă o afirmare. [Gen. -iei, var. afirmațiune s.f. / cf. fr. affirmation, lat. affirmatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AFIRMÁȚIE s. f. 1. enunț prin care se afirmă ceva. 2. (log.) judecată în care se enunță existența unui anumit raport între subiect și predicat. (< fr. affirmation, lat. affirmatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AFIRMÁȚIE, afirmații, s. f. Susținere a unei păreri (exprimată cu tărie). ♦ (La pl.) Vorbe care exprimă o afirmare. – Fr. affirmation (lat. lit. affirmatio, -onis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AFIRMÁ vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele ...) 2. a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. v. manifesta. 4. v. susține. 5. a se evidenția, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
AFIRMÁȚIE s. cuvânt, declarație, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, zisă, (livr.) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Afirmație ≠ negație
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
afirmá vb., ind. prez. 1 sg. afírm, 3 sg. și pl. afírmă; conj. prez. 3 sg. și pl. afírme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
afirmáție s. f. (sil. -ți-e), art. afirmáția (sil. -ți-a), g.-d. art. afirmáției; pl. afirmáții, art. afirmáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
afirmațiune f. (lat. affirmátio, -ónis). Acțiunea de a afirma. – Și -áție și -áre.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink