Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: afurisi (verb tranzitiv) , afurisit (adjectiv)   
AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.; adesea substantivat) Ștrengar, poznaș. – V. afurisi.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
afurisít adj. m., s. m., pl. afurisíți; adj. f., s. f. afurisítă, pl. afurisíte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
AFURISÍT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el !)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Afurisit ≠ binecuvântat, blagoslovit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
afurisít, -ă adj. Excomunicat. Blestemat: afurisită viață! Răŭ la suflet, îndrăcit: măi afurisitule! Adv. Mă doare afurisit. V. anatemă și proclet.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A AFURISÍ ~ésc tranz. rel. (persoane) A exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE AFURISÍ mă ~ésc intranz. A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se jura. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AFURISÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este osândit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mârșav; afect. /v. a afurisi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A blestema, a anatemiza; a excomunica. ♦ A ocărî. ♦ Refl. A se jura (că e așa cum spune). – Slav (v. sl. aforisati < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AFURISÍ vb. 1. v. excomunica. 2. v. blestema.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A afurisi ≠ a binecuvânta
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
afurisí (afurisésc, afurisít), vb.1. A arunca anatema asupra cuiva. – 2. A blestema, a înjura. Mr. afurisire, megl. furisit, adj. Mgr. ἀφορίζω, aorist ἀφόρισα (Roesler 565; Sandfeld 21); cf. bg. afurisati, tc. aforoz.Der. afurisenie, s. f. Din rom. provine săs. afuresin „a blestema, a înjura”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
afurisí vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisésc, imperf. 3 sg. afuriseá; conj. prez. 3 sg. și pl. afuriseáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
afurisésc v. tr. (mgr. aforizo, elimin, d. orízo, mărginesc. V. aforizm, aorist, enorie, orizont, oropsesc). Exclud dintr' o religiune, excomunic. Blástăm [!] răŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)