AGNOSTICÍSM s. n. Concepție filozofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor. – Din fr. agnosticisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AGNOSTICÍSM n. Doctrină filozofică care neagă posibilitatea cunoașterii realității obiective. /<fr. agnosticisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AGNOSTICÍSM s.n. Concepție filozofică care neagă posibilitatea cunoașterii esenței realității, a reflectării ei veridice în conștiința oamenilor. [Cf. fr. agnosticisme, it. agnosticismo < gr. a – fără, gnostos – cognoscibil].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AGNOSTICÍSM s. n. concepție gnoseologică care neagă posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor. (< fr. agnosticisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AGNOSTICÍSM s. n. Doctrină filozofică idealistă care susține că lumea obiectivă nu poate fi cunoscută, că rațiunea omenească este limitată și că dincolo de limitele senzațiilor omul nu poate să cunoască nimic. – Engl. agnosticism (fr. agnosticisme).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
agnosticísm (ag-nos- / a-gnos-) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
agnosticísm s. n. (sil. mf. a-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
AGNOSTICÍSM (‹ fr., engl.) s. n. 1. Doctrină care declară absolutul inaccesibil spiritului uman sau care consideră orice metafizică drept inutilă (D. Hume, I. Kant, adepții pozitivismului ș.a.). Termenul a fost creat de Th. Huxley în 1869. 2. A. religios = atitudine modernă, cu rădăcini în filozofia greacă în special, negînd capacitatea umană de a descrie divinitatea (de ex. Einstein, religios în felul său, a fost considerat de unii teologi drept un agnostic).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink