Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii:   
ALBÉI s. m. Specie de iarbă albicioasă, cu fire tari și cu spic ramificat. – Alb + suf. -ei.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALBÉI s. m. Specie de iarbă albicioasă, cu fire tari și cu spic ramificat. – Din alb2 + suf. -ei.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
albéi s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
albéĭ adj. m. Rar. Cu păru alb: un cîne [!] albeĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NUFĂR, nuferi s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALB1 n. 1) Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeață. ◊ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanță de această culoare. ~ul dinților. ◊ ~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALB2 ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ◊ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de pește (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÁLBĂ s.f. Veche formă de poezie provensală. [< prov. alba, cf. lat. alba – zori].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ALB2, -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. Strânge bani albi pentru zile negre = fii econom, fii prevăzător. ♦ Armă albă = armă cu lamă de oțel. Carne albă = carne de vițel sau (piept) de pasăre, p. ext. carne de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie (sau coală) nescrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. II. Fig. 1. Limpede, luminos, însorit. Când s-au trezit ei era ziulica albă (CREANGĂ). ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud. Zile albe (sau, rar, lumea albă) = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 2. Nevinovat. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (Adesea substantivat) Care aparținea mișcării contrarevoluționare în perioada războiului civil din Rusia; contrarevoluționar. Gărzile albe.Lat. albus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALB1 s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. ♦ Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula).Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
álbă (cântec) s. f., g.-d. art. álbei; pl. álbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
iárbă-álbă (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-álbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanțet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ALBUL ÓCHIULUI s. v. sclerotică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
APĂ-ÁLBĂ s. v. albeață, cataractă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BÂTLAN ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roșu (Picea abies) = molid, (reg.) târș, (Transilv.) sihlă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BURUIANĂ-ÁLBĂ s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CEAPĂ-ÁLBĂ s. v. praz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FERECĂ-ÁLBĂ s. v. aglică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FLUTURE-ÁLB s. v. albiliță, fluture-de-varză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LEMN-ÁLB s. v. salcâm.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MARELE ÁLB s. (ZOOL.) york mare. (~ este o specie de porci.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MOLOTRU ÁLB s. v. sulfină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUȘTÁR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Si-napis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUTĂTOÁRE s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pământ.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NÚFĂR s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniță, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLOP s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaș, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POALĂ-ÁLBĂ s. v. leucoree.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRAF ÁLB s. v. cocaină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamidă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RAPIȚĂ ÁLBĂ s. v. muștar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROTOȚELE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROTOȚELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SÁLCIE s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchițică, (reg.) străvăț. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchițică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchițică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SISINÉI s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiță, omeluțe (pl.), vișină-de-munte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Alb ≠ negru
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
álba s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
alb s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
álba (zorii zilei) s. f. art.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ápă álbă (cataractă) s. f. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
flúture-álb s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
iárbă-álbă s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
plop alb s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
poálă-álbă s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
rotoțéle-álbe s. f. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
urs alb s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
álb, -ă adj. (lat. albus). De coloarea [!] zăpeziĭ saŭ lapteluĭ. Fig. Inocent: alb ca zăpada. S. m. Om de rasa albă. Adept al partiduluĭ conservator (după crinu alb, care era emblema Bourbonilor), în opoz. cu roș, liberal. S. n., pl. urĭ. Coloarea albă. Spațiŭ liber pe o pagină. Arme albe, arme care taĭe sau împung (nu arme de foc). Banĭ albĭ (p. zile negre), banĭ în general (pin [!] aluz. la argint). Noapte albă, noapte nedormită. Săptămîna albă saŭ a brînzeĭ, cea din aintea [!] postuluĭ mare, cînd se mănîncă lapte, brînză, oŭă. Versurĭ albe, versuri fără rimă. A da cartă cuĭva, a-ĭ da puterĭ depline să facă ce vrea. Poliță în alb, poliță fără data scadențeĭ. A fi văzut albu' n căpistere (adică făina), a te fi asigurat de dobîndirea unuĭ lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziŭă. Tot alba' n doĭ banĭ, tot vechea poveste (ĭapa cea albă vîndută pe doĭ banĭ). A fi ros (orĭ mîncat) ca alba de ham, a fi ros de nevoĭ, a fi plictisit de o treabă. Albu ochĭuluĭ, scleorotica. Alb de argint orĭ de plumb, cerusă. Alb de balenă, spermanțeta. Alb de Spania, cretă friabilă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALBA (Fernando ÁLVAREZ [alvareθ]) DE TOLEDO, duce de) (1507-1582), general și om de stat spaniol. Ca guvernator al Țărilor de Jos (1567-1573) a încercat să înăbușe revoluția burgheză izbucnită în 1566. A ocupat Portugalia în urma campaniei din 1580-1581.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului; 6.231 km2 (2,62 la sută din supr. țării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km2. Reșed.: municipiul Alba Iulia. Orașe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ții Trascău, ramificațiile estice ale M-țilot Bihor și cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ților Cindrel și Șureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) și în E și SE o reg. de podiș (Pod. Tîrnavelor și Pod. Secașelor). În lungul văilor, ce fragmentează spațiul montan, se desfășoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău și Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcție de unitățile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureșului și Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5ºC și mai aspră în reg. montană, 2ºC). Precipitațiile oscilează între între 600 și 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureșul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeș, Arieș, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieș, Almașu Mare, Roșia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureș), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de mașini și a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier și agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. și prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeș), chim. (Ocna Mureș, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Blaj), faianței și porțelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petrești), conf. și tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeș), alim. Produse meșteșugărești specifice zonei M-ților Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse țesături cu motive naționale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu și secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreț (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor și pe dealurile din jurul orașului Sebeș, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ș.a. Pomicultura are condiții optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităților Șona, Galda de Jos, Cugir, Stremț, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ș.a. (pruni, meri, cireși, vișini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ș.a. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): o universitate, 402 școli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumusețea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice și arhitectonice, bogăția și varietatea etnografiei și folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al țării. Farmecul deosebit al M-ților Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf așezările omenești, prezența numeroaselor forme carstice (peșterile Pojarul Poliței și Scărișoara, complexul carstic de pe valea Gîrdișoara, Cheile Ordîncușei, Galdei, Runcului ș.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roșie ee lîngă Sebeș, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracțiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoița (rezervație geologică), Ghețarul de la Vîrtop (rezervație speologică), Iezerul Șureanu (rezervație complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervație forestieră), precum și valoroase obiective istorice și de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertății de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal și biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeș etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiționalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample și origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CASA ALBĂ, reședința președinților S.U.A., situată în Washington. Construită în 1814-1817 după planurile arhitectului James Hoban.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CETATEA ALBĂ, oraș, port la limanul Nistrului, la 18 km de Marea Neagră; 54 mii loc. (1987). Ind. alim. (carne, ulei); instrumente medicale. Muzeu de artă. Veche așezare; colonie grecească, întemeiată de milesieni la începutul sec. 6 î. Hr. (Tyras); în ev. med. a fost un important centru al comerțului internațional. Atestată documentar de la mijlocul sec. 10, a fost cucerită în 1241 de tătari. Din c. 1290, la C.A. a existat o puternică colonie genoveză (Maurocastron sau Moncastro). La sfîrșitul sec. 14 a intrat în stăpînirea Moldovei și a cunoscut o intensă dezvoltare în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, devenind unul dintre cele mai importante centre comerciale și cea mai amplă și mai puternică dintre cetățile Moldovei medievale; cucerită de turci (1484), s-a aflat în stăpînirea acestora (sub numele de Akkerman); prin Pacea de la București, încheiată în urma Războiului Ruso-Turc din 1806-1812, C.A. împreună cu Basarabia, a fost anexată de Rusia. În 1918, în urma procesului desăvîrșirii statului național unitar român, orașul, împreună cu întreaga Basarabie, s-a unit cu România. În 1940, în urma notelor ultimative sovietice a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata română (1941), orașul a fost reocupat de trupele sovietice (1944) și reanexat de U.R.S.S. Azi Belgorod Dnestrovski.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)