Dex albină

ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producând miere și ceară (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee ale cărei flori seamănă cu o albină (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

ALBÍNĂ s. (ENTOM.; Apis mellifica) (înv. și pop.) muscă, (reg.) bâză. (~ produce mierea.)

albínă (albíne), s. f. – 1. Insectă care produce miere și ceară. – 2. Specie de orhidee (Ophrys cornuta). – Mr. alvină, megl. albină, istr. albire. Lat. alvῑna „stup”, der. de la alvus (Pușcariu 59; Candrea-Dens., 48; REW 393). Pentru a explica semantismul, DAR se referă la alb. bletë „stup” și „albină”. Trebuie probabil să se plece de la o expresie (musca)alvina, unde alvina îndeplinește firesc funcția adj.; mai tîrziu, a ajuns s., ca în cazul lui (asinus) onagrarius, orbus(oculis) și în multe alte cazuri. Muscă, avînd sensul de „roi” este curent în apicultură. Der. albinar, s. m. (apicultor); albinărel, s. m. (pasăre); albinărie, s. f. (roi; apicultură); albinărit, s. n. (apicultură); albinet, s. n. (mulțime de albine, roi).

albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne

albínă f., pl. e (lat. pop. alvina, cl. alvearium, stup, d. alvus, stup, roĭ. V. albie). Un fel de muscă imenopteră maĭ mare care produce mĭere și ceară și pe care oameniĭ o îngrijesc ținînd-o în stup, unde ĭa [!] trăĭește cu semenele eĭ ca într' o republică supt conducerea uneĭ albine maĭ marĭ numite matcă saŭ regină. (Trîntoriĭ îs albinele masculine. În partea din apoĭ [!] albinele aŭ un ac veninos, cu care împung cînd îs furioase și care maĭ tot-de-a-una rămîne în împunsătură și cauzează o unflătură foarte dureroasă). Harnic ca o albină, foarte harnic. V. bondar, gărgăun, vespie [!].

ALBÍNĂ ~e f. Insectă care trăiește în roiuri și produce miere și ceară, având picioarele din urmă adaptate pentru strângerea polenului și un ac veninos în partea posterioară a abdomenului. ~ă lucrătoare. /<lat. alvina

ALBINÁ, albinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se face ziuă. – Din alb².

ALBINA-ȚIGÁNULUI s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

ALBINĂ-ȚIGĂNEÁSCĂ s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

CIUMA-ALBÍNELOR s. v. albinărel, furnicar, prigorie, viespar.

IARBA ALBÍNELOR s. v. melisă, roiniță.

LUPUL-ALBÍNELOR s. v. albinărel, furnicar, prigorie, viespar.

MOLIA-ALBÍNELOR s. v. găselniță.

lúpul-albínelor (insectă) s. m.

mólia-albínelor (sil. -li-a)/mólie-de-albíne (sil. -li-e) s. f.

ALBINA, instituție de credit și economii din Sibiu (1871-1948). Cea mai importantă bancă a românilor din Transilvania.

ALBINA, revistă enciclopedică populară. A apărut săptămînal, la București, cu întreruperi, între 1897 și 1937. O serie nouă, cu același program, cultural și științific, cu o periodicitate variabilă, debutează în 1945. Printre conducători: Gh. Adamescu, G. Coșbuc, C. Rădulescu-Motru.

ALBINA ROMÂNEASCĂ, gazetă politico-literară, primul periodic în limba română, publicat în Moldova. A apărut la Iași, bisăptămînal, cu întreruperi, între 1829 și 1850. Proprietar și editor: Gh. Asachi.