ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALBĂSTRÍME f. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet și verde; albastru. 2) Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. ~ea mării. 3) fig. înv. Oameni îmbrăcați orășenește. /albastru + suf. ~ime
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; (prin restricție) ciocoime. ♦ Partidul conservator (al boierilor). – Din albastru2 + suf. -ime.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALBĂSTRÍME s. v. seninătate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
albăstríme s.f. (înv.) ciocoime
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
albăstríme f., pl. ĭ. Iron. Totalitatea locuitorilor de oraș, îmbrăcațĭ în albastru (închis), în opoz. cu țărănime. V. cĭocoĭ, cĭofligar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink