Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba; a compune, a întocmi, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. Alcătuiau un fel de familie mare (REBREANU). ♦ Refl. A fi format, a consta din... Auditoriul se alcătuia din dame bătrâne (NEGRUZZI). 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. ♦ A face, a încheia un legământ. – Magh. alkötni.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A cădea la învoială; a se înțelege. Așteaptă negustorii cu care m-am alcătuit (SADOVEANU). – Magh. alkudni.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ALCĂTUÍ vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. a concepe, a întocmi, a plăsmui, a realiza, (fig.) a urzi. (A ~ o colecție de folclor.) 4. a compune, a construi. (A ~ o frază.) 5. v. constitui. 6. a compune, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a săvârși. (Elementele care ~ un ansamblu.) 7. v. compune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
alcătuí (-uésc, -ít), vb.1. A face, a întocmi, a compune. – 2. A organiza, a aranja. Mag. alkotni (Cihac, II, 475; DAR). – Der. alcătuială, (var. alcătuință), s. f. (alcătuire); alcătuitor, s. m. (organizator, care aranjează ceva).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
alcătuí (a face, a se învoi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. alcătuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ALCĂTUÍ ~iésc tranz. 1) A face să ia ființă și să capete formă definitivă; a întocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instrucțiune. 2) (totalități, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ALCĂTUÍ se ~iéște intranz. A fi format; a consta; a se consista; a se compune; a se constitui. /<ung. alkotni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
alcătuĭésc v. tr. (ung. alkatni și alkotni, a forma). Compun, întocmesc: a alcătui o carte, o lege. Formez, constituĭ: țăraniĭ alcătuĭesc majoritatea populațiuniĭ. V. refl. Îs compus din: casa se alcătuĭește din maĭ multe odăĭ. Vechĭ. Mă prefac, mă transform. Rar azĭ (infl. de înț. luĭ alkudní, a neguța). Mă înțeleg din preț, mă împac, mă învoĭesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)