ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Înjghebare, alcătuire; (concr.) clădire rudimentară. – Din alcătui1 + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
alcătuiálă s. f., g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink