Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALERGÁ, alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge cu viteză; a goni, a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop; a se repezi. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. Alerg prin pădure buimac (BENIUC). ♦ Tranz. A cutreiera, a străbate un loc. 5. A fugi în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALERGÁ vb. 1. a fugi, a goni, (înv. și reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. v. fugări.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
alergá (-g, -át), vb.1. A pune pe fugă. – 2. A fugi. – 3. A recurge la..., a se folosi de... 4. A participa la o competiție de cros. – Mr. alag, megl. lag, lăgari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigură. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre „a porunci”; sensul rom. nu apare printre accepțiile cuv. lat., dar este posibil să fi existat în lat. vorbită, datorită perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal *alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmată de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune că alerga reprezintă lat. *allargāre, de la largus (Pușcariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Pușcariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń „dau la o parte”, it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare „a se îndepărta, a se da la o parte”. Explicația pare inadmisibilă. Semantismul este curios, mai ales dacă se ține seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. și se explică în lumina vieții maritime, ale cărei circumstanțe nu există în rom. S-a încercat să se explice trecerea de la *alărgare la alergare printr-o analogie cu mergere, care aparține altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influența merge asupra lui *alargă. În sfîrșit, dialectele indică o formă de bază diferită de cea care se propune. Der. alergătoare, s. f. (alergare; depănătoare, vîrtelniță); alergător, adj. (care aleargă; activ, harnic); alergător, s. m. (ștafetă, curier; cal de curse); alergător, s. n. (pasăre alergătoare); alergătură, s. f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, intervenții); alergău, s. m. (Trans., curier, mesager).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
alergá vb., ind. prez. 1 sg. alérg, 3 sg. aleárgă; conj. prez. 3 sg. și pl. alérge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ALERGÁ alérg intranz. 1) A se deplasa cu viteză, repezind corpul înainte prin pași bruști; a fugi. ◊ ~ într-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se mișca foarte repede. Mașina aleargă. 3) A căuta insistent să obțină; a umbla. ~ după bani. ◊ ~ (sau a umbla) cu limba scoasă după ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grăbit după treburi. 5) A merge din loc în loc fără scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergări. /<lat. allargare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
alérg, a v. intr. (cp. cu lat. largare și allargare, a lărgi; gen. alargarse, a se depărta, infl. de merg. Cp. și cu alung). Merg fugind: copiiĭ aleargă mult. Merg, mă zbucium: omu aleargă toată vĭața după trebĭ. Recurg: la cine să alerg la nevoĭe? V. tr. Rar. Fac să alerge: a alerga un cal. V. refl. Mă ĭaŭ la întrecere: ne-am alergat cu caiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)