ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALIÁNȚĂ s.f. 1. Pact între două sau mai multe grupuri, făcut pentru a întări o legătură sau în vederea realizării unor anumite scopuri; legătură stabilită între două sau mai multe state pe baza unui tratat. 2. Legătură care se stabilește între familiile a două persoane care se căsătoresc. ◊ Rudă prin alianță = persoană înrudită cu cineva prin căsătorie. [< fr. alliance].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ALIÁNȚĂ s. f. 1. înțelegere politică între două sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice. 2. legătură între familiile a două persoane ce se căsătoresc. ♦ rudă prin ~ = afin. (< fr. alliance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Legătură (temporară) între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui scop comun; legătură stabilită între două sau mai multe state, pe baza unui tratat. ◊ Alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare = legătură strânsă, tovărășie, colaborare între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, în vederea luptei comune pentru desființarea exploatării omului de către om, pentru construirea socialismului și desființarea claselor. 2. (În expr.) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. [Pr.: -li-an-] – Fr. alliance.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALIÁNȚĂ s. v. coaliție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
aliánță s. f. (sil. -li-an-), g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
aliánță f., pl. e (fr. alliance). Uniune pin [!] căsătorie. Confederațiune între state orĭ între suveranĭ: tractat de alianță. Fig. Uniune, amestecătură de maĭ multe lucrurĭ; alianța prudențeĭ și a curajuluĭ. Alianță de cuvinte, unire de cuvinte care formează o expresiune însemnată, precum: nu vede de cît noaptea, nu aude de cît liniștea.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALIÁNȚĂ ~e f. 1) Înțelegere între două sau mai multe state pe baza unui tratat. ~ politică. 2) Legătură între două sau mai multe grupuri sociale în vederea unor acțiuni comune. 3) Legătură de rudenie care se stabilește între două familii prin contractarea unei căsătorii. Rudă prin ~. [G.-D. alianței; Sil. -li-an-] /<fr. alliance
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TRIPLA ALIANȚĂ, denumire a blocului politic și militar, constituit în 1882 prin aderea Italiei la alianța dintre Germania și Austro-Ungaria (încheiată în 1879). S-a caracterizat printr-o politică agresivă. Ascuțirea contradicțiilor dintre statele T.A. și cele ale Antantei a provocat izbucnirea Primului Război Mondial. S-a destrămat în 1915, prin ieșirea Italiei din blocul militar al Puterilor Centrale și aderarea acesteia la Tripla Înțelegere.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink