Dex alienare

ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.

ALIENÁRE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; înstrăinarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, în anumite condiții social-istorice, a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia (problemele muncii, instituțiile sociale, valorile spirituale) în forțe străine și vrăjmașe omului. [< aliena].

ALIENÁRE s. f. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare. ◊ (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație. (< aliena)

ALIENÁRE, alienări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. [Pr.: -li-e-]

ALIENÁRE s. 1. v. înstrăinare. 2. v. nebunie.

alienáre s. f. (sil. -li-e-), g.-d. art. alienării; pl. alienări

ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație, a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

A ALIENÁ ~éz tranz. jur. (proprietăți, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéner, lat. alienare

A SE ALIENÁ mă ~éz intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti. 2) A deveni străin (sufletește); a se înstrăina. /<fr. aliéner, lat. alienare

ALIENÁ vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p.i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].

ALIENÁ vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)

ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéner (lat. lit. alienare).

ALIENÁ vb. 1. v. înstrăina. 2. v. înnebuni.

aliená vb. (sil. -li-e-), ind. prez. 1 sg. alienéz, 3 sg. și pl. alieneáză

alienațiúne f. (lat. alienátio, -ónis). Acțiunea de a aliena. Fig. Nebunie. – Și -áție și -áre.

alienéz v. tr. (lat. aliéno, -áre, d. aliénus, străin). Înstrăinez (vînzînd, dînd ș. a.): a aliena averea. Fig. Perd [!], îndepărtez: și-a alienat simpatiile. Turbur [!]: a aliena rațiunea.