Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALIENÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienație mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéné (lat. lit. alienatus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALIENÁT adj., s. 1. adj. v. înstrăinat. 2. adj., s. v. nebun.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
alienát adj. m., s. m. (sil. -li-e-), pl. alienáți; f. sg. alienátă, pl. alienáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
alienát, -ă s. și adj. (lat. alienatus). Înstrăinat. Fig. Nebun.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație, a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ALIENÁ ~éz tranz. jur. (proprietăți, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéner, lat. alienare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ALIENÁ mă ~éz intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti. 2) A deveni străin (sufletește); a se înstrăina. /<fr. aliéner, lat. alienare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALIENÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALIENÁ vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p.i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ALIENÁ vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéner (lat. lit. alienare).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALIENÁ vb. 1. v. înstrăina. 2. v. înnebuni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
aliená vb. (sil. -li-e-), ind. prez. 1 sg. alienéz, 3 sg. și pl. alieneáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
alienéz v. tr. (lat. aliéno, -áre, d. aliénus, străin). Înstrăinez (vînzînd, dînd ș. a.): a aliena averea. Fig. Perd [!], îndepărtez: și-a alienat simpatiile. Turbur [!]: a aliena rațiunea.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink