ALIMÁN, alimane, s. n. (Reg.) Apă adâncă. ◊ Expr. A ajunge la aliman = a da (și a nu mai putea scăpa) de un necaz. – Sb. alaman (< tc.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
alimán (-nuri), s. n. – Necaz, belea, primejdie. Tc. (arab.) al emān (Lokotsch 66; Bogrea, Dacor., IV, 788; Scriban); cf. aman. Sunt greșite indicațiile lui Cihac, II, 633 (ngr. ἀλλοίμονον) și cele din DAR (tc. alaman „tîlhar”). – Der. alimăni, (var. alimăna, alivăni), vb. (a blestema). Vb. alimăni „a se învecina”, pe care DAR îl citează ca fiind identic cu cel anterior, provine mai curînd de la (a)liman „port”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
alimán n., pl. inuz. urĭ (turc. ar. el-eman și el-aman, aman). Vest. A ajunge la aliman, a ajunge la aman, la ananghie, la mare nevoĭe. – În Trans. (Vicĭu) „apă adîncă”.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALIMAN, com. în jud. Constanța; 3.367 loc. (1991). Rezervație paleontologică (punct fosilifer), de 14,62 ha.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink