Dex alt

ALT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

ALT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

alt (tă), adj. și pron. – 1. Diferit, celălalt (al doilea termen al unei antinomii). – Altă dată „în altă zi, în alt moment”. – Nimeni altul. – De altă parte. – Și altele etc. – 2. Cel dinainte: altă dată „odinioară, pe vremuri” – 3. Unul nou, unul la fel. – 4. (F., cu sens. de n.) Altceva, ceva diferit. – Între altele. – Nu alta. – Alta acuma. – Nu de alta. – Una într-alta, una peste alta. – Nici una, nici alta. – Mr., megl. altu, istr. ǫt. Lat. alter, vulg. *altru, de unde it. altro, sicil. autru, sard. altu, engad. otér, v. prov., fr. autre, cat. altre, sp. otro, port. outro (Pușcariu 67; Candrea-Dens., 48; REW 382; DAR). Pentru uzul său, cf. Sandfeld, Syntaxe 184-95. Comp. altădată, adv. (odinioară, pe vremuri); altăoară, adv. (înv., odinioară); altceva, pron.; altcineva, pron.; altcum, adv. (Trans., altfel); alteori, adv.; altfel, adv.; altinderi, adv. (înv., în alt loc); la olaltă, adv., explicat de Candrea-Dens., 48, ca la alaltă, și de Pascu, Beiträge, 14, plecînd de la la una la alta, ca comp. una într-alta.

alt adj. m., g.-d. áltui, pl. álți; f. sg. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și f. áltor

alt, -ă adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelașĭ, diferit, deosebit: cu alțĭ ochĭ vezĭ greșelile altuĭa de cît pe ale tale. Care seamănă cu cineva orĭ cu ceva: aceasta e alt Napoleon. Altă dată saŭ altădată, nu acum, în alt timp (în trecut orĭ în viitor). Altă oară (vechĭ), odinioară. De altă (vechĭ), în colo, de alt-fel. În altă parte, aĭurea, nu aci. Pe de altă parte saŭ de altă parte, afară de asta. Vest. Fam. Te apucă altă aĭa saŭ alte alea, te apucă groaza orĭ paralizia. Te bagă în alte alea, te îngrozește. Se uĭtă la ĭa [!] ca la altă aĭa, se uĭtă la ĭa ca la ceva straniŭ. Pron. indef.: unu pleacă, altu vine; ce ție nu-ți place, altuĭa nu-ĭ face; una e să asculțĭ, alta să comanzĭ; atît și nimic alta saŭ alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Între altele, pe lîngă altele. Nu mi-e de alta, nu mĭ-e grijă de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (după fr. un autre, une autre).

ALT áltă (alți, álte) adj. Care nu este același (lucru sau ființă) cu cel de față sau cu cel despre care este vorba. ◊ Pe de altă parte, din ~ punct de vedere, cu alte cuvinte altfel zis. Câte alte multe. /<lat. alt[e]rum

áltă dátă (în altă împrejurare) loc. adv.

álte dăți (în alte împrejurări) loc. adv.

áltă-áia, alte-alea, s.f. (pop.) 1. monstru 2. epilepsie, paralizie 3. (la pl.) nebunii, toane

alt fel (nu același fel) adj. + s. n.

áltă dátă (în altă împrejurare) loc. adv., pl. álte dăți

de alt fel (de alt soi, de altă varietate) prep. + adj. + s. n.

pe de áltă párte loc. adv.