Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului. ◊ Alune de pământ (sau americane) = fructele comestibile ale unei mici plante tropicale (Arachis hypogae); arahidă. – Lat. *abellona (= abellana [nux]).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALÚNĂ s. (BOT.) alună americană v. alună de pământ; alună de pământ = arahidă, alună americană.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ALÚNĂ s. v. cartof.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
alúnă (-ne), s. f. – Fructul alunului. – Mr. allună, istr. alure. Lat. *abĕllona, de la abĕllāna (Pușcariu 70; Candrea-Dens., 51; REW 17; DAR). Din forma normală provin it. avellana, v. fr. avelaine, sp. avellana, cat. vellana, astur. ablana, port. avella; prin forma incertă se explică tarent. alońę, prov. aulona, lion. alonn. Pentru fonetism, cf. și Meyer-Lübke, Dacor., III, 643. Der. alun, s. m., formație regresivă, ca prună-prun, dudă-dud etc.; aluna, vb. (a căsca ochii, a se holba); alunar, s. m. (aluniș; rozătoare, pîrș; pasăre, gaiță de munte; luna iulie), al cărui ultim sens constituie o coincidență curioasă cu ngr. ἀλωνάρις „iulie” din gr. ἀλωνεύομαι (Pușcariu 70); dar prezența lui -u- arată că imaginația pop., luînd acest cuvînt din ngr., l-a asociat cu familia lui alună; alunel, s. n. (dans popular); aluniș, s. n. (desiș de aluni); alunească, s. f. (dans de nuntă), confuzie cu nunească; aluniu, adj. (de culoarea alunei). Aluniță (var. alunică, alunea), s. f., considerat de DAR drept dim. de la alună, a fost apoi semnalat de Pușcariu, Dacor., I, 225 (cf. REW 19 și Puscariu, Lr., I, 17), drept der. al bg. lunica „aluniță”, de la luna „lună”. Ca în alte cazuri, contrariul pare mai sigur, căci bg. lunica nu este suficient pentru a explica cuvîntul rom. și var. sale. Cf., totuși, tc. aluné „aluniță”, citat de Popescu-Ciocănel, 11.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
alúnă s. f., g.-d. art. alúnei; pl. alúne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
alúnă f., pl. e (lat. abellana, ave lana, subînț. nux, adică „nucă din Abella, Avella”, un oraș în Companĭa [Italia] celebru pin [!] alune. Din avellana s' a făcut a lana, alină, apoĭ, pin [!] schimbare de sufix, alună, saŭ pin met. allevana, aluină, alună, ca din levando luînd și luund, mrom. lund. (Dac. 3,643). Fructu alunuluĭ (o ghindă). Alune americane, fructele arachideĭ. V. arachidă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALÚNĂ ~e f. Fructul alunului. /<lat. abellona
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALÚNĂ (lat. *abellona) s. f. 1. Fructul alunului, achenă comestibilă, sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, înconjurată, la bază de un înveliș verde în formă de degetar. 2. Alună de pămînt = plantă anuală din familia fabaceelor, înaltă de 30-35 cm, cu flori galbene (Arachis hypogaea); originară din America de Sud, este cultivată în zonele sudice pentru semințele sale comestibile și uleiul alimentar extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în sol (de unde vine și numele), are semințe care conțin 42-59 la sută substanțe grase și 20-34 la sută substanțe proteice. Sin. arahidă.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)