AMANÉT, amanete, s. n. Gaj. ♦ (Înv.) Ostatic. – Din tc. emanet, ngr. amanáti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMANÉT, amanete, s. n. Obiect de preț predat cuiva drept garanție a restituirii unei datorii; garanție, zălog, gaj. ♦ (Înv.) Ostatic. – Tc. emanet.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
AMANÉT s. gaj, garanție, (pop.) chezășie, zălog, (înv. și reg.) rămas, (înv.) otaj. (Lasă drept ~ un inel.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
amanét (-turi), s. n. – Garanție, cauțiune. – Mr. amînete, megl. amanet. Tc. amanet, emanet (Roesler 587; Șeineanu, II, 19; Lokotsch 66); cf. ngr. ἀμανέτι, alb., bg., sb. amanet. – Der. amaneta, vb. (a pune ceva ca amanet).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
amanét s. n., pl. amanéte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
amanét și emanét n., pl. urĭ și e (turc. amanet și emanet, d. ar. emanet). Lucru lăsat cu garanție (zălog): și-a pus inelu amanet.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AMANÉT ~e n. Obiect de valoare lăsat sau luat drept garanție; gaj; zălog. A pune ~. A da ~. /<turc. emanet, ngr. amanáti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink