Dex amestec

AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reuniune de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut prin punerea laolaltă a mai multor substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea un (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv).

AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite. ♦ (Chim.) Produs obținut prin punerea laolaltă a mai multor substanțe. 2. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora. Toți întorseseră capetele, mirați de amestecul unui străin în conversația lor (REBREANU). ◊ Expr. A avea (vreun) amestec = a juca un rol într-o afacere, a avea legătură cu cineva sau ceva. ♦ (Înv. și arh.) Intrigă. – Postverbal al lui amesteca.

AMÉSTEC s. 1. combinație, (livr.) melanj, mixtură. (Un ~ de substanțe.) 2. v. imixtiune.

Amestec ≠ neamestec, pur, curat

améstec s. n., pl. améstecuri

1) améstec n., pl. urĭ (d. a amesteca). Rezultatu amestecăriĭ: amestec de aur și argint, de vin și apă, de bucurie și întristare. Fig. Ingerență, intervenire: fără amestecu nimănuĭ. – La Dos. și méstec.

2) améstec, a -á v. tr. (d. a 4 și mestec 1). Combin, pun la un loc: a amesteca vinu cu apă. Mișc, mestec: a amesteca cu lingura. Încurc: a amesteca lucrurile. Implic: l-a amestecat și pe el în afacere. V. refl. Mă bag, intru: cine se amestecă în tărîță, îl mănîncă porciĭ (Prov.).

AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.

A AMESTECÁ améstec tranz. 1) (elemente, lucruri eterogene) A face să se amestece. 2) (lucruri) A supune unei dezordini; a încurca între ele. 3) fam. (persoane) A antrena în mod conștient (într-o chestiune sau într-o situație nedorită); a implica. /<lat. ammixticare

A SE AMESTECÁ mă améstec intranz. 1) A se îmbina formând un amestec. 2) (despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele (făcându-se nevăzute). 3) A interveni nefiind solicitat. ~ în discuție. ~ în joacă. /<lat. ammixticare

AMÉSTEC ~uri n. 1) Complex format din lucruri diferite; amestecătură. 2) chim. Produs obținut prin amestecarea a două sau mai multe substanțe. 3) Intervenție (necerută sau forțată) în treburile altora. ◊ A nu avea nici un ~ a nu avea nici o legătură cu ceva sau cu cineva. /v. a amesteca

AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni formând un amestec. ♦ Tranz. A schimba ordinea; a încurca. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unii printre alții. ♦ A se pierde, a dispărea undeva. Am să mă-mbrac și eu în irod, să m-amestec printre măști (ALECSANDRI). 3. Refl. A interveni (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc.; p. ext. a se interesa de ceva. ◊ Expr. A se amesteca (sau a umbla) unde nu-i fierbe oala = a se vârî unde nu este chemat, unde nu are ce căuta. – Lat. *ammixticare.

AMESTECÁ vb. 1. a combina. (~ mai multe substanțe.) 2. (prin Transilv. și Maram.) a sfeti. (~ cărțile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se băga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discuție.)

amestecá (améstec, amestecát), vb. – 1. A face un amestec. – 2. A strînge laolaltă. – 3. A avea acces carnal. 4. (Înv.) A calomnia, a face intrigi. – Mr. amisticare, ameastic. Lat. *ammĭxtĭcāre, de la mĭxtus (REW 5617; DAR; Pascu, I, 115; cf. Candrea-Dens., 1086). – Der. amestec, s. n. (reunire de lucruri diverse); amestecător, adj. (aparat care servește la a mesteca substanțe; intrigant, bîrfitor); amestecătură, s. f. (amestec, încurcătură); amestecuș, s. n. (amestec). Cf. mesteca.

amestecá vb., ind. prez. 1 sg. améstec, 3 sg. și pl. améstecă